Formaţia camerala Romanian Brass este alcătuita din elita instrumentiştilor de suflat de alamă din cadrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu", reunite din iniţiativa muzicianului Adrian Petrescu. Entuziasmul interpreţilor, dublat de competenţa profesională şi de pasiune face ca acest ansamblu să fie apreciat încă de la primele concerte oferind publicului prilej de desfătare. Repertoriul abordat cuprinde o paletă stilistică diversificată : lucrări din perioada preclasică, clasică, romantică, cât şi creaţii contemporane şi muzică de divertisment. De asemenea, muzica sacră ocupa un loc important în repertoriu. Ansamblul interpretează frecvent lucrări de Bach, Haendel, Vivaldi, Gabrielli, Pergolesi, Mozart, Beethoven, Berlioz, Bizet, Tchaikovsky, Verdi,J. Strauss, R. Strauss, Wagner, Bruckner, Elgar, Ravel, Gershwin, G.Enescu, C.Hazzel, J.Parker, Brubeck, J.van der Roost, Copland, D.Dediu.
Vârfurile acestui ansamblu au fost recunoscute şi apreciate în cadrul a numeroase festivaluri şi concerte extraordinare pe scene de prestigiu atât în ţară cât şi în străinătate.
Romanian Brass, sub conducerea lui Adrian Petrescu, au realizat in anul 2007 Cd-ul „ Solemn Entry" propunându-şi să aducă un omagiu marii muzici din toate epocile .
Home » プレイリスト » Youtube » Sergei Nakariakov and Romanian Brass - Rhapsody in Blue